Demisia ca reformă

Sub presiunea publică (25.000 de protestatari din prima seară n-a reușit să strângă nici o organizație din 1989 încoace), Victor Ponta și-a dat demisia. La scurt timp l-a urmat și Cristian Popescu – Piedone. Ura! s-a făcut dreptate, ura, rivoluția a decapitat monstrul guvernamental.

Și-acum ce facem?

Suntem o țară în care mecanismele instituționale și legale sunt viciate de cei ce le-au redactat și le-au votat. Vorbim de separația puterilor în stat, însă cele mai multe legi (și cele mai multe legi organice) sunt redactate și date la vot de către Guvern. Funcționarul public se ascunde sub o tonă de hârtii și semnături, însă nici o lege nu îl trage la răspundere civilă pentru hârtia pe care o redactează.

O demisie trebuie înțeleasă ca un act de reformă, în primă instanță. Plec pentru ca lucrurile să meargă mai bine. Însă la noi până și înțelegerea acestor lucruri este viciată.

 

„Sper ca depunerea mandatului meu şi al Guvernului să satisfacă aşteptările celor care au protestat şi să revenim cât mai rapid la raţiune şi la soluţii raţionale pentru ceea ce e de făcut în România.”

Victor Ponta, premier depunător de mandat

Ca și alții, Ponta n-a înțeles bine de ce pleacă din fruntea Guvernului. E supărat că cineva i-a luat jucăria. La fel, și Piedone a demisionat asumându-și oarece vină morală. Însă UNPR va avea vicepremier în viitorul Guvern, pentru că cineva trebuie să asigure, în Parlament, o majoritate călduță.

Doamna Gorghiu cere alegeri anticipate pentru a legitima un Parlament
care va funcționa la fel într-o societate care va funcționa la fel. Ce naiba, dacă s-a strigat „Jos PSD, jos UNPR!” înseamnă că ne vor pe noi. Nu, doamnă scumpă, nu vă vrea nimeni pe dumneavoastră în afară de cei pe care-i denumiți, drăgăstos, „electorat captiv”. Nu PNL și nici Iohannis n-au câștigat alegerile din 2014. Nici dumneavoastră n-ați înțeles ce înseamnă democrația. Vă bateți cu pumnii în piept că vreți stat de drept, în timp ce statul de drept numit România permite unui funcționar public să vină la concurs și să ocupe postul din care a fost demis pentru indisciplină.

Între timp, vom mai avea Grăjdani care-și scot șefii de la belea, vor mai arde copii, polițiștii vor trebui să stea să-și ia bătaie trăgând în direcție verticală focuri de avertisment până când ne vom da seama că noi înșine funcționăm după tipare greșite.

INS

Cronica zilei:

1. Guvernul o dă cu mucii în fasole

2. INS fură din pix pe trimestrul I

3. Pe hârtie avem creștere

3.5 La Eurostat ajung datele corecte

4. INS ascunde hârtia suspectă sub mileul de pe masa din sufragerie

4.5 La Eurostat ajung iar datele corecte

5. Pe trimestrul II avem iar creștere

6. Eurostat zice că intrăm în recesiune tehnică

7. Guvernul arată cu degetul spre INS

8. INS arată cu degetul spre cotețul de PR

9. Pirel Malada încearcă să repare boacăna la nivel de PR (dacă ar putea, ar repara boacăna la nivel economic, dar n-are de unde, el e purtător de cuvânt).

Săracul sociolog Turambar, îl rod moliile pe umerașul din debara, în timp ce purtătorul de cuvânt Pirel Malada îi ocupă tot timpul.

Toţi ceilalţi porci masculi de la fermă erau crescuţi pentru tăiere. Cel mai cunoscut printre aceştia era un porc mic şi gras, care se numea Squealer [Guiţătorul], cu fălci foarte rotunde, ochi scăpărători, mişcări iuţi şi o voce foarte ascuţită. Era un vorbitor strălucit şi, cînd discuta în contradictoriu vreo problemă, avea un fel de a sări dintr-o parte  într-alta şi de a-şi scutura coada, care era, nu se ştie de ce, foarte convingător. Ceilalţi spuneau despre Squealer că poate face din negru alb.

George Orwell – Ferma animalelor

Antena 3 e aici!

Antena 3 e aici. Și aici trebuie să rămână. Pentru că entitățile comerciale nu trebuie închise pentru nărozia patronilor. Doar confiscate, dacă au produs daune. Și condamnate la profit, ca orice entitate comercială a unuia care n-a avut nici în clin, nici în mânecă, cu mijmașurile efectuate cu mult libertinaj sub cupola statului. Abia atunci vom cunoaște dacă puiii Varanului sunt, cu adevărat, jurnaliști ce își merită afilierea la CNN sau doar aramă răsunătoare și chimval răsunător. Au profit, bine, n-au profit, toba și falimentul!

 

Așa! Tangențial cu asta, mai avem nevoie de un cod al jurnalistului, cu valoare de lege. Un set de norme morale transpuse în lege, după care să poată fi judecat actul jurnalistic, nu în cadrul CNA, unde sunt reprezentanți ai partidelor politice, ci în instanță. Pentru că, dacă fotografiatul prin gard al unei crime este considerat interes public, fotografiatul prin gard al unui cur gol nu este.

 

 

 

 

 

 

 

 

Later edit: Postarea asta are o doză mare de cinism.

Ce-am avut şi ce-am pierdut?

Astă întrebare trebuie să şi-o pună Vasile Blaga, cât încă mai poate opri Alianţa Creştin Liberală din a se transforma în Partidul Naţional Liberal.

Acum, s-o judecăm tranzacţional. Ce-am dat şi cu ce m-am ales?

Am dat un partid care a scăzut datorită unei guvernări într-o perioadă nasoală, cu o imagine erodată şi cu carenţe de comunicare. DAR am dat un partid care are organizaţii locale hipereficiente, disciplinate, comparabile cu ale principalului competitor, PSD, mecanisme de control al votului şi know-how de numărătoare paralelă.

Am primit loc lângă un partid care a luat cu (doar) 2,7 % mai mult decât al meu la alegerile europarlamentare (un vot eminamente politic, vot în care contează maşinăria de partid) dar ai căror membri sunt nedisciplinaţi şi ineficienţi în materie de „zi vot”.

Una peste alta, matematica electorală postdecembristă ne arată că 1+1 < 2. Aproape întotdeauna. Adică logica alianţelor electorale este puţin deşucheată. Candidăm la comun ca să luăm mai puţine voturi decât am lua separat. [Bine-bine, am înţeles că nu se aplică la prezidenţiale, am rezervele mele. Iar candidatul comun poate depărta de alianţă voturi altminteri necesare, dar pe care le pot obţine doar cu candidaturi separate în primul tur.]

De-aceea Blaga ar trebui să se oprească la ACL şi să nu meargă spre o contopire definitivă. În fond, Alianţa D.A. a reprezentat acel „illo tempore” pentru ambele partide, marele succes împotriva leviathanului cu cap de Năstase. Detractorii nici măcar nu trebuie băgaţi în seamă, ştiu şi ei cum e cu vulpea care n-ajunge la struguri.

Iarăşi, în cea mai neagră zi a sa, PD a avut scorul de 7% la parlamentare şi 3% la prezidenţiale. Deci nu s-a ajuns pe fundul prăpastiei. Ce e de salvat se poate salva sub sigla PDL. Şi se poate creşte în opoziţie. Ce îi lipseşte lui Blaga este răbdarea.

Eroi de Antenă

 

1. Adrian Năstase, ministru>prim-ministru>blogger>deținut de drept comun, condamnat pentru corupție. Transformat de Intact Media Grup în deținut politic și simbol al democrației doar pentru că a fost un oponent vocal al lui Traian Băsescu. Simbol al unei democrații care practica arestări de jurnaliști pentru delicte de opinie. Politician care îndemna justiția să vină să-i numere ouăle.

 

2. Dan Voiculescu, patronul celor care se laudă că la ei nu se practică ingerința politică. Și-a turnat rudele la securitate. Și-a băgat fiica la înaintare pentru a-și acoperi cariera politică. A fost condamnat pentru privatizare frauduloasă și spălare de bani. Simbol al luptei împotriva justiției regimului Băsescu.

 

 

3. Constantin Nicolescu, președinte al CJ Argeș, condamnat pentru luare de mită. Un infarct la aflarea veștii condamnării și o campanie lacrimogenă i-au asigurat un loc în panteonul luptătorilor împotriva regimului Băsescu.

 

4. Adrian Sobaru, electrician la TVR. S-a aruncat de la balconul sălii de plen a Camerei Deputaților strigând: „Pentru tine, Boc!”. A devenit instantaneu simbol al rezistenței împotriva regimului Băsescu. A fost ultramediatizat, chemat pe la televiziuni, a dat interviuri. În cele din urmă, a plecat din România.

 

 

5. Cristiana Anghel, învățătoare din Caracal. A intrat în conștiința publică făcând timp de
38 de zile greva foamei, fapt pentru care Partidul Conservator i-a garantat o poziție de senator la alegerile din 2012. După preluarea mandatului, a fost anchetată de ANI pentru decontare suspicioasă a cheltuielilor biroului său parlamentar.

 

6. Mircea Diaconu. Actor, director de teatru, senator, ministru al culturii. Cercetat și declarat incompatibil de către ANI, pentru ocuparea, în paralel, a posturilor de senator și director de teatru. A candidat pentru un post de europarlamentar, independent, și a obținut voturi cât pentru două. Candidatura sa a fost prezentată de către instituțiile media ale grupului Intact și de către RTV drept o luptă împotriva telejustiției și a abuzurilor ANI.

 

7. Adrian Zglobiu. A luat o gură de apă și i-a expediat-o pe față președintelui Traian
Băsescu. A fost expertizat psihiatric cu ordin judecătoresc, împotriva voinței sale. Actualmente vedetă Antena 3 și cercetat pentru ultraj.

Lista nu este exhaustivă. Sunt doar mostre al unui fel de a gândi. Dacă vreți să o completați, lăsați un comentariu cu personajul propus iar eu îl voi adăuga în listă.

Mă gândesc să fac și o listă a telejustițiarilor, pentru balans.

Gândirea feudală în secolul al XXI-lea

Cântăreții soborului începeau, cu glasuri destul de aspre, axion pentru slava măriei sale: „Cade-se să te fericim…” 
Vodă, călcând atunci în al patruzecilea an al vârstei, avea obrazul ars proaspăt de vântul de primăvară. Avea o puternică strângere a buzelor și o privire verde tăioasă. Deși scund de statură, cei dinaintea sa, opriți la zece pași, păreau că se uită la el de jos în sus. 
Pe când suna încă axionul, vlădica Iosif înainta, cădelnițând între făcliile diaconilor, apoi, primind Sfânta Evanghelie de la cei care i-o purtau, o înfățișă măriei sale ca să-i sărute icoanele de smalț, așezate în chip de cruce.
Voda făcu semnul creștinesc și sărută Evanghelia, apoi indemnă printr-un semn mic, din ochi, pe coconul sau să săvârșească același lucru.

 

 

Prea sfințitul sărută mâna cu pecetea de aur; Vodă își împlini aceeași datorie cătră bătrânul stareț.

 

 

 

 

Îndată medelnicerul sfântului lăcaș păși înainte, înfățișând pânea și sarea. Domnul frânse o viță a colacului. Abia o atinse de buze și se puse în mișcare cu pas viu.

 

 

 

Mihail Sadoveanu – „Frații Jderi”

Dreapta?!?

Cum adică, aduc în discuţie Dreapta? Sfânta, intangibila, măreaţa, martira dreaptă.

După 89, dreapta românească a reprezentat ceea ce n-a avut loc lângă Ion Iliescu. Dincolo de Piaţa Universităţii, de cei caftiţi de mineri, de câteva reminiscenţe ale vechiului regat şi de ceea ce, în termeni  pervertiţi se cheamă societate civilă, dreapta s-a conturat, româneşte, pe opoziţia faţă de un personaj. O exprimare apofatică a unui personaj: Dreapta nu este Ion Iliescu. Pierderea capacităţii de a exprima pozitiv principii şi idei, relativizarea la (o singură) persoană a condus dreapta în zona în care este astăzi.

Culmea, după ce părea că epoca Iliescu a încetat, după chiar spusele sale: PSD nu are nevoie să fie reanimat de un bătrânel de 80 de ani, a venit la conducere un nou Iliescu, întâi în coaliţie şi apoi de unul singur. Şi o parte din dreapta, după o coabitare de doi ani, s-a gândit să se detaşeze de el. Sună cunoscut? Parcă aşa s-a întâmplat şi cu FSN-ul. Tura asta fără mineri. Şi noul Iliescu a rămas să guverneze cu bucata sa de FSN.

Spartă în n partide, fundaţii şi curente, cu maximum 20 % în opţiunile de vot şi cu un mare partid prins într-o alianţă de stânga, votând măsuri de stânga şi făcând politică de stânga, dreapta românească e ca un sloi de gheaţă ce înaintează spre ape calde. Lideri nu mai are. Încercările de revitalizare sunt ridicole tocmai pentru că marşează spre lideri în loc de a marşa spre o exprimare catafatică a ideilor, spre ceea ce aspiră la nivel declarativ: Vestul.

Trei sferturi (give or take) din populaţia cu drept de vot nu votează. Cine va scula din amorțeală aceste trei sferturi? Predoiu? Asocierea cu PDL e păguboasă. MRU? Mersi, am văzut de ce e-n stare. Neamțu? Conservatorismul românesc e dorul de tătuca. Tomac? Nu votează românul verde un moldovean, nici să-l pici cu ceară.

Idei? Programe politice? Cer prea mult?

Cojones?!?

       Ca să fii stat, tre să ai coaie. Pe asta se bazează, de fapt, statul. Pe coaie. Adică putere de coerciție. Nu numai să fii în stare să joci după reguli, să fii în stare să obligi pe toată lumea să joace după reguli. Reguli făcute de tine.*

       Ei, Statului Rromân îi lipsește un coi jumate. Da, ăsta care a fost pavăză creștinătății vestice, care a pus pe unguri, pe turci și pe tătari cu botul pe labe, care a învins Argentina și Columbia la fotbal, care a tras în țeapă orice neam de migratori a trecut pe aici, este un amărât de impotent. În toată ființa lui. Cu tot DNA-ul care secretă testosteron. Este un fost mascul alfa, aflat la marginea societății, care se hrănește cu resturile rămase de la mesele masculilor puternici și femelelor gestante.**

       Cu jumatea de coi ce i-a rămas, statul abia se descurcă să bage la pârnaie găinari și să colecteze impozitele babelor fricoase. Atât. Slabele încercări ale DNA / ANI / PICCJ sunt apă de ploaie. Nu este o acțiune concertată, sunt acțiuni izolate împotriva unor structuri mult mai bine închegate, actori politici nonstatali. Parchetele noastre sunt, scuzați, dușumele. Cazurile Năstase și Becali mi se par răbufniri ale unui pacient muribund. Statul nu mai e-n stare să aplice regulile jocului, făcute de el (în eglezește sună mai bine: to enforce his own rules). Pentru majoritatea populației se bazează pe frica ei de Dumnezeu, mai degrabă decât pe Poliție. Iar șmecherii prosperă conform principiului: ce nu poate fi cumpărat, poate fi tărăgănat.

Și ajungem la subiectele ce ne mănâncă zilele curente:

1. Câinii maidanezi

2. RMGC

 1. Problema câinilor maidanezi, tipic românească (ce nu se rezolvă de la sine în trei zile nu merită rezolvat), va fi iarăși îngropată de către stat. Acționat la adrenalină (da, din aia avem destulă), mierlit 10.000 de potăi worldwide, case closed. Vor apărea alți șmecheri care vor ști să eutanasieze maidanezi cu bâta după ceafă sau cu ser fiziologic. La fel ca și cei care i-au castrat cu foarfece invizibile. Și salvatori pentru care propria curte este hotarul Municipiului București. Problem solved.

 2.1. Se pornește exploatarea. În iazul de decantare se bagă mai mult mâl / apă / cianură per miligram decât zice avizul de mediu. ONG-urile sar de cur în sus, statul trimite „experți” de la Garda de Mediu sau ANPM care vor zice că nu-i nimic în neregulă. Case closed.

 2.2. Barajul iazului de decantare se face cu mai puțin ciment decât scrie în proiect. Drept pentru care apar scurgeri ca la un bebe fără pampers. RMGC va „da” „asigurări” că sunt consecințe neprevăzute și că nu e vina ei. Experții statului, cu buzunarele pline de asigurări, ajung la aceeași concluzie. Drept pentru care RMGC n-are nici o vină deci nu trebuie să suporte consolidarea barajului din buzunarul propriu. Case closed.

2.3. La cazuri mai grave nu vreau să mă gândesc.

Drept pentru care mă opun oricărui „proiect național” care implică mai mult de 0% riscuri. Fix pentru că statul n-are coaie să tragă la răspundere marii vinovați. V-amintiți de Bechtel, nu?

* Știu, e discutabil. Dar, după cinci ani de lucru în legislativ știu ce înseamnă o lege, din burta mă-sii până la Monitorul oficial. A se scuti.

**Un tânăr către un popă: Părinte, știai că ale mele cu ale tale fac cinci?

Popa către tânăr: Cum, fiule, n-ai decât unul?

Povești politice I

    A trecut pe lângă tine. I-ai simțit parfumul scump amestecat cu fum de țigare. I-ai simțit și tensiunea de sub costumul scump și i-ai văzut ochii împăienjeniți de nervi. Se duce să-și susțină amendamentul pentru sistemul de alimentare cu apă al unei comune din colegiul care l-a ales.
Cam asta se vede din poveștile nebune despre politicieni spuse de cei de-aproape ai lor. Nu e unul dintre cei care ia șpagă, s-a nimerit să intre în politică și are un plan pentru cei ce l-au ales. Alții au considerat că e bun pentru a candida, nici el nu știe motivele lor, în totalitate.
Face calcule mentale, deși cunoaște faptul că matematica de la școală nu se potrivește cu cea din plen sau cu cea prin care este calculat bugetul de stat. Știe că partidul din care face parte de mult timp este la putere, știe că este o figură vizibilă în media și contează pe asta în pledoaria sa finală. Nu către plen, și-a dat seama că adevărata dezbatere pe buget este între Prim-Ministru și secretarul de stat de la Finanțe. Ultima sa pledoarie va fi față în față cu șeful de grup parlamentar, cel de al cărui deget mare depinde apa a trei mii de suflete. Pe culoarul dinaintea ușilor sălii de plen își mai aprinde o țigare. Trage cu sete trei-patru fumuri și o stinge. Intră în plen orbit de reflectoarele camerelor de luat vederi și merge spre locul său. Își ia hârtiile, scrie un SMS și pleacă spre liderul de grup. Are cu acesta o discuție aprinsă, timp în care președintele de ședință anunță o pauză de cincisprezece minute.
Iese și el din sală, mai în urma celorlalți. Îl sună pe primar iar după două minute dă buzna în biroul liderului de grup. Amenință că dacă nu îi va trece amendamentul nu va vota bugetul iar la prima moțiune se va gândi bine înainte să voteze. Câțiva îi urmează exemplul. Liderul trece de la o stare la alta. Îi amenință, îi calmează, îi amenință din nou. Apoi îl sună pe Prim-Ministru.
Deputatul iese afară, oftează lung, îi dă consilierului hârtiile și intră iarăși în biroul liderului. Între timp, lucrurile s-au calmat.

  Din cinci sate, doar unul va rămâne fără apă în anul următor. Sau poate va mai trage ceva la rectificarea bugetară, cine știe?

cat de pur este, de fapt, uninominalul?

1. back to the basics: parlamentarul este trimis sa ia decizii ce afecteaza fiecare cetatean al tarii, nu este primar cu decizie limitata de teritoriul localitatafectand intreaga tara, intreaga tara trebuie sa ia parte la alegerea personagiului.

2. atragerea spre decizie a comunitatilor locale in procesul descentralizarii  este o gaselnita amuzanta, scopul ascuns al acestui sistem fiind, de fapt, “legarea de glie” a subordonatilor baronilor locali. in ritmul acesta, nu vom mai creste politicieni de talie nationala (vezi si legea alegerii primarilor dintr-un singur tur de scrutin, salveaza primarii pedelisti din Ardeal, restul partidului duca-se dracului).

3.daca ii pasa cuiva de impacatul reprezentarii nationale cu implicarea deciziei locale avea solutia votului mixt, in care jumatate dintre candidati sunt alesi nominal in colegii iar jumatate sunt alesi pe o lista inchisa sau preferentiala