Posts Tagged ‘pdl’

Astă întrebare trebuie să şi-o pună Vasile Blaga, cât încă mai poate opri Alianţa Creştin Liberală din a se transforma în Partidul Naţional Liberal.

Acum, s-o judecăm tranzacţional. Ce-am dat şi cu ce m-am ales?

Am dat un partid care a scăzut datorită unei guvernări într-o perioadă nasoală, cu o imagine erodată şi cu carenţe de comunicare. DAR am dat un partid care are organizaţii locale hipereficiente, disciplinate, comparabile cu ale principalului competitor, PSD, mecanisme de control al votului şi know-how de numărătoare paralelă.

Am primit loc lângă un partid care a luat cu (doar) 2,7 % mai mult decât al meu la alegerile europarlamentare (un vot eminamente politic, vot în care contează maşinăria de partid) dar ai căror membri sunt nedisciplinaţi şi ineficienţi în materie de „zi vot”.

Una peste alta, matematica electorală postdecembristă ne arată că 1+1 < 2. Aproape întotdeauna. Adică logica alianţelor electorale este puţin deşucheată. Candidăm la comun ca să luăm mai puţine voturi decât am lua separat. [Bine-bine, am înţeles că nu se aplică la prezidenţiale, am rezervele mele. Iar candidatul comun poate depărta de alianţă voturi altminteri necesare, dar pe care le pot obţine doar cu candidaturi separate în primul tur.]

De-aceea Blaga ar trebui să se oprească la ACL şi să nu meargă spre o contopire definitivă. În fond, Alianţa D.A. a reprezentat acel „illo tempore” pentru ambele partide, marele succes împotriva leviathanului cu cap de Năstase. Detractorii nici măcar nu trebuie băgaţi în seamă, ştiu şi ei cum e cu vulpea care n-ajunge la struguri.

Iarăşi, în cea mai neagră zi a sa, PD a avut scorul de 7% la parlamentare şi 3% la prezidenţiale. Deci nu s-a ajuns pe fundul prăpastiei. Ce e de salvat se poate salva sub sigla PDL. Şi se poate creşte în opoziţie. Ce îi lipseşte lui Blaga este răbdarea.

bugsbunny