Demisia ca reformă

Posted: 4 November 2015 in dictatura bunului simt, reactiunea triumfa
Tags: , , , , , ,

Sub presiunea publică (25.000 de protestatari din prima seară n-a reușit să strângă nici o organizație din 1989 încoace), Victor Ponta și-a dat demisia. La scurt timp l-a urmat și Cristian Popescu – Piedone. Ura! s-a făcut dreptate, ura, rivoluția a decapitat monstrul guvernamental.

Și-acum ce facem?

Suntem o țară în care mecanismele instituționale și legale sunt viciate de cei ce le-au redactat și le-au votat. Vorbim de separația puterilor în stat, însă cele mai multe legi (și cele mai multe legi organice) sunt redactate și date la vot de către Guvern. Funcționarul public se ascunde sub o tonă de hârtii și semnături, însă nici o lege nu îl trage la răspundere civilă pentru hârtia pe care o redactează.

O demisie trebuie înțeleasă ca un act de reformă, în primă instanță. Plec pentru ca lucrurile să meargă mai bine. Însă la noi până și înțelegerea acestor lucruri este viciată.

 

„Sper ca depunerea mandatului meu şi al Guvernului să satisfacă aşteptările celor care au protestat şi să revenim cât mai rapid la raţiune şi la soluţii raţionale pentru ceea ce e de făcut în România.”

Victor Ponta, premier depunător de mandat

Ca și alții, Ponta n-a înțeles bine de ce pleacă din fruntea Guvernului. E supărat că cineva i-a luat jucăria. La fel, și Piedone a demisionat asumându-și oarece vină morală. Însă UNPR va avea vicepremier în viitorul Guvern, pentru că cineva trebuie să asigure, în Parlament, o majoritate călduță.

Doamna Gorghiu cere alegeri anticipate pentru a legitima un Parlament
care va funcționa la fel într-o societate care va funcționa la fel. masturbacionCe naiba, dacă s-a strigat „Jos PSD, jos UNPR!” înseamnă că ne vor pe noi. Nu, doamnă scumpă, nu vă vrea nimeni pe dumneavoastră în afară de cei pe care-i denumiți, drăgăstos, „electorat captiv”. Nu PNL și nici Iohannis n-au câștigat alegerile din 2014. Nici dumneavoastră n-ați înțeles ce înseamnă democrația. Vă bateți cu pumnii în piept că vreți stat de drept, în timp ce statul de drept numit România permite unui funcționar public să vină la concurs și să ocupe postul din care a fost demis pentru indisciplină.

Între timp, vom mai avea Grăjdani care-și scot șefii de la belea, vor mai arde copii, polițiștii vor trebui să stea să-și ia bătaie trăgând în direcție verticală focuri de avertisment până când ne vom da seama că noi înșine funcționăm după tipare greșite.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s